Tecuci

Tecuciul şi împrejurimile sale reprezintă doar un segment insignifiant din teritoriul României dar, pe plan afectiv, şi mai ales spiritual, acest ţinut pare să fie cu mult superior altora.

Dacă unele localităţi urbane au reuşit să reţină îndelung atenţia compozitorilor ori plasticienilor, Tecuciul a făcut să vibreze mai mult coardele sensibilităţii unor neîntrecuţi artişti ai cuvântului.

Natura generoasă din jur (dealurile abia perceptibile, pădurile de stejar sau salcâm, lunca cu tăcerea ei adâncă), pitorescul aşezării străbătută de apa lină a Bârladului, firea excesiv de blândă şi primitoare a oamenilor locului, iată câteva din elementele definitorii care au contribuit, în mod concret, la stimularea reveriei şi, bineînţeles, a predispoziţiei creative a unora dintre cei care au avut privilegiul să se nască sau să trăiască pe aceste meleaguri.

De aici şi-au luat zborul mai multe generaţii strălucite de intelectuali, care au scris pagini pline de originalitate şi vibraţie emoţională în cartea de aur a literaturii române. Lucrările acestor „spirite contemplative şi adânci” (G. Ursu) alcătuiesc, astăzi, un buchet de flori rare care emană un parfum de istorie risipită, un abur al timpurilor patinate de oameni şi întâmplări.

Volumul antologic „Amintiri dintr-un oraş moldovenesc” inmănunchează o bună parte din cele mai reprezentative creaţii în proză, ce au drept principal pretext Tecuciul, şi care probează a avea nu numai o valoare literară, estetică, ci şi suficiente calităţi documentare sau virtuţi moralizatoare.

Cititorii au posibilitatea să parcurgă: amintiri, autobiografii, memorii, poeme în proză sau chiar schiţe şi nuvele impregnate, deopotrivă, de duioşia vremurilor ireversibile şi de mireasmele pământului natal, excursul său fiind pe cât de instructiv, pe atât de agreabil şi reconfortant. Prin faţa ochilor i se vor succeda, aidoma secvenţelor unui film, tablouri ale târgului de altădată, fapte autentice la care naratorii au participat în mod direct sau au fost doar simpli martori, figuri de „oameni turnaţi dintr-o bucată” (C. Hogaş) sau chiar celebrităţi ale locului.

Dar, să facem cunoştinţă cu plăsmuitorii acestora.

Primul dintre ei este excelentul povestitor Calistrat Hogaş, care – fascinat fiind de „lumea care a fost şi care nu va fi” – surprinde cu nostalgie şi umor oraşul copilăriei sale, viaţa acestuia intensă şi plină de culoare, prin care personaje – de cele mai multe ori pitoreşti – se mişcau pline de dezinvoltură. „Conu Ioniţă Hrisanti”, precum şi protopopul Gheorghe Dimitriu, au supravieţuit timpului nu numai ca urmare a implicării lor directe în realizarea marelui act al Unirii Principatelor ci, mai ales, datorită talentului de neîntrecut portretist al artistului.

Hortensia Papadat-Bengescu, marea noastră romancieră modernă, identifică, printre clişeele estompate ale primelor amintiri, câteva din peisajele luminoase ale fragedei copilării petrecute în oraşul aflat la întretăierea Tecucelului cu Bârladul, şi fiinţele apropiate sieşi (Mama, Tata şi Mama Tica), ce o făceau să trăiască „extazul lent al miracolului de a exista” şi „de a creşte”.

Cavalerul veşnic nemulţumit, care a fost Ştefan Petică, s-a reîntors „în tăcutul şi liniştitul oraş moldovenesc”, „unde toamnna pune atâta aur pe frunze şi atâta pace în suflet”, cu speranţa de retrăi „trecutul frumos” şi „visele care au zburat.” Dar nici oamenii şi nici lucrurile, care îi aţin calea, nu mai seamănă cu cele din adolescenţă, motiv pentru care sufletul său însingurat se întristează şi mai tare. „Tecuciul depărtat” devine astfel expresia „unui ideal de existenţă imposibil de reactualizat, datorită împietririi lui într-o spaţialitate abstrasă” (Zina Molcuţ).

Ion Petrovici pare să fie cel mai solidar cu pământul care l-a crescut.

„Micul şi liniştitul orăşel”, „uliţele prăfuite şi trotuatele cu bolovanii” ale acestuia, „personalităţile şi personajele locale”, petrecerile primăverii sau ale verii, ocupă un loc privilegiat în remarcabilele sale pagini de memorialistică („De-a lungul unei vieţi”). Cele mai emoţionante rânduri aveau să fie dedicate propriilor părinţi („La marginea zării”) şi fiinţei „înconjurată de respectul” nepoţilor („Bunica”).

Magicianul amintirii, Alexandru Lascarov-Moldovanu, scriitor dotat cu o mare putere de evocare, realizează un amestec de „patriarhalitate dulce” cu o „adolescenţă fragedă” (G. Ursu). Lui îi datorăm o suită de portrete ale oamenilor de cultură din Tecuci („Amintiri dintr-un oraş moldovenesc” şi „Amintiri cu învăţători”), precum şi cea mai frumoasă descriere a râului ce traversează aşezarea prin partea dinspre răsărit („Apa Bârladului”).

Deşi şi-a redactat şi publicat memoriile la vârstă nonagenară, Iorgu Iordan demonstrează că oraşul copilăriei nu mai poate fi nici într-un fel şters din memorie. Formaţia sa de savant îl determină să reconstituie chipul Tecuciului de la sfârşitul secolului trecut. Dascălii şi colegii, dar şi membrii familiei, sunt elemente ce însufleţesc atmosfera acestuia.

Concluzionând, credem că bogata experienţă a secolului trecut, bazată pe neîntrecutele exerciţii specifice literaturii memorialistice, demersuri ce au contribuit, practic, la includerea definitivă a Tecuciului pe harta literară a României, nu va fi etichetată, ulterior, drept o manifestare accidentală ci, dimpotrivă, mai tinerii condeieri, născuţi aici, vor continua să întreţină printr-un efort propriu frumoasa tradiţie locală, manifestându-se, la rându-le, în ipostaza unor autentici cronicari ai Tecuciului mileniului în care deja am intrat.

Nu putem încheia aceste sumare notaţii, fără a face şi câteva precizări.

Ideea realizării prezentei antologii, s-a născut cu peste trei decenii în urmă, cu prilejul unui ciclu de evocări istorico-literare pe care le-am susţinut, la solicitarea unor profesori diriginţi, prin mai multe şcoli din municipiul Tecuci.

Vorbind, atunci, despre episoadele semnificative din istoria localităţii şi, în special, despre personalităţile sale cele mai reprezentativ, încercăm prin lecturarea unora din paginile de memorialistică dedicate Tecuciului, să actualizez trecutul, dând astfel intervenţiilor un plus de autenticitate şi culoare.

Şi, pe măsură ce s-au scurs anii, iar activităţile pentru revigorarea sentimentului patriotismului local s-au înmulţit, m-am convins de faptul că Tecuciul – dată fiind abundenţa scrierilor care-l evocă (de altfel acestea îl şi particularizează în raport cu alte aşezări urbane ale Moldovei) – are o imperioasă nevoie şi de o antologie de texte, instrument absolut indispensabil pentru continuarea beneficelor demersuri educative ce vizează cunoaşterea de către cei tineri a trecutului oraşului şi tradiţiilor  locului, familiarizarea acestora cu universul atât de fascinant al scrierilor unora dintre fii săi.

Preluare din cartea :”Amintiri dintr-un oras moldovenesc – 2001″

Cuvant inainte de Ştefan Andronache